Termeni și condiții

Accesarea și utilizarea site-ului Fitnest.ro, precum și achiziționarea produselor disponibile prin intermediul platformei sunt reglementate de prevederile prezentului document. Acesta stabilește condițiile de utilizare și funcționare a site-ului, drepturile și obligațiile utilizatorilor și ale operatorului platformei. Prin utilizarea acestui site, sunteți de acord cu termenii și condițiile descrise mai jos. Vă rugăm să citiți cu atenție acest document înainte de a plasa o comandă sau de a utiliza serviciile noastre.

Art. 1. PĂRȚILE

1.1. Operatorul platformei este BOGDAN FITNEST SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, Str. Ionel Teodoreanu, județ Cluj, având următoarele date de identificare:

CIF: 51539086

Nr. Înmatriculare: J2025022268003

Email: [email protected]

1.2. Utilizatorul este persoana care accesează site-ul Fitnest.ro și/sau achiziționează produse sau servicii oferite prin intermediul acestuia.

Art. 2. DEFINIȚII

În cadrul acestui document, termenii de mai jos vor avea următoarele semnificații:

Platformă: Website-ul Fitnest.ro.

Cont: Profilul creat de utilizator pe platformă, prin completarea formularului de cumpărare.

Produse: Bunuri și servicii digitale (planuri, mentorat, aplicație) oferite spre vânzare pe Fitnest.ro.

Utilizator: Persoana care accesează, utilizează platforma sau achiziționează produse/servicii.

Comunitatea/Grupul de suport: Spațiile private de comunicare asociate platformei (cum ar fi grupurile sau comunitățile de WhatsApp, Telegram etc.), operate de Fitnest, unde se transmit informații suplimentare, resurse educaționale, link-uri pentru webinarii/interviuri sau se facilitează interacțiunea între membrii activi.

Art. 3. UTILIZAREA PLATFORMEI FITNEST.RO

3.1. Utilizarea site-ului Fitnest.ro este permisă doar persoanelor care au acceptat termenii și condițiile descrise în acest document.

3.2. Pentru achiziționarea serviciilor, utilizatorul trebuie să creeze un cont și să furnizeze informații complete și corecte.

3.3. Obligațiile Utilizatorului în cadrul programelor de mentorat/coaching:

Să completeze în mod sincer, corect și complet toate chestionarele inițiale și periodice privind starea de sănătate, istoricul medical și stilul de viață.

Să transmită în mod regulat (săptămânal/lunar, conform instrucțiunilor primite în aplicație) măsurătorile, greutatea și setul de fotografii pentru monitorizarea progresului („Check-in”).

Să comunice activ cu mentorul/antrenorul. Ori de câte ori Utilizatorul are nelămuriri, dificultăți sau întrebări legate de planul alimentar sau de antrenament, are obligația de a contacta Operatorul pentru a remedia problema în timp util, înainte de a lua decizia de a abandona programul.

Consecințele nerespectării obligațiilor: Neîndeplinirea acestor obligații (lipsa transmiterii datelor de progres, necomunicarea în aplicație) exonerează total Operatorul de orice răspundere privind lipsa rezultatelor sau stagnarea progresului.

3.4. Serviciile și produsele Fitnest sunt destinate exclusiv persoanelor cu vârsta de minimum 18 ani. Prin plasarea unei comenzi, Utilizatorul declară pe propria răspundere că are vârsta legală majoratului.

Art. 4. COMENZI ȘI LIVRARE

4.1. Comenzile plasate pe Fitnest.ro sunt considerate valide doar după confirmarea acestora de către operatorul platformei.

4.2. Produsele digitale devin disponibile pentru descărcare sau acces imediat după confirmarea contului, la maxim 48 de ore de la achiziție.

Art. 5. PLATA, FACTURAREA ȘI ANGAJAMENTELE DE PLATĂ

5.1. Plățile pot fi efectuate online prin card bancar sau transfer bancar, utilizând procesatorii de plăți integrați în platformă.

5.2. Facturile fiscale sunt emise automat și trimise la adresa de email a utilizatorului.

5.3. Prețurile afișate pe site includ toate taxele aplicabile.

5.4. Angajamentul de plată în rate: În cazul în care Utilizatorul achiziționează un pachet de servicii sau un program de mentorat cu plata eșalonată (în rate), acesta își asumă obligația fermă, contractuală și irevocabilă de a achita integral contravaloarea tuturor ratelor convenite la momentul plasării comenzii, conform scadențarului agreat.

5.5. Suspendarea sau neutilizarea serviciilor: Faptul că Utilizatorul decide din proprie inițiativă să nu mai acceseze platforma, să nu mai folosească serviciile Fitnest.ro sau să apese butonul de anulare din aplicație, nu îl exonerează de obligația legală de a achita ratele rămase până la achitarea integrală a pachetului asumat.

5.6. Recuperarea sumelor restante: În cazul neplății la termen a unei rate aferente unui pachet cu angajament, Operatorul își rezervă dreptul de a debita automat metoda de plată (cardul bancar) salvată de Utilizator în contul său securizat, pentru a recupera sumele restante. În cazul în care debitarea eșuează sau Utilizatorul nu își onorează plata la termen, Operatorul își rezervă dreptul de a suspenda imediat, fără preaviz și fără nicio formalitate suplimentară, accesul Utilizatorului la platformă, în aplicația Fitnest, precum și eliminarea imediată a acestuia din Comunitatea/grupurile de Telegram/WhatsApp. De asemenea, Operatorul își rezervă dreptul de a apela la căile legale de recuperare a creanțelor.

Art. 6. POLITICA DE RETUR ȘI ANULAREA ABONAMENTELOR

6.1. Exceptarea de la dreptul de retragere: Produsele digitale (planuri de nutriție, antrenamente, acces la aplicație etc.) nu pot fi returnate odată ce au fost accesate sau descărcate, în conformitate cu OUG nr. 34/2014, întrucât utilizatorul și-a exprimat acordul prealabil expres pentru începerea prestării serviciului. Fitnest.ro nu acceptă cereri de rambursare pentru plăți deja procesate.

6.2. Regimul anulărilor:

a) Abonamente lunare standard: Pentru abonamentele cu reînnoire lunară, fără un angajament pe termen lung, Utilizatorii pot anula reînnoirea oricând, direct din contul personal din aplicație. Anularea se aplică exclusiv pentru viitor, iar accesul va fi menținut până la sfârșitul perioadei deja achitate.

b) Pachete cu angajament (plata în rate): Pentru pachetele care presupun un angajament de plată pe o anumită perioadă (ex: Pachet Mentorat 4 luni), utilizarea opțiunii de "Anulare" din aplicație va bloca exclusiv reînnoirea pachetului după terminarea celor 4 luni contractuale. Această acțiune nu anulează ratele scadente. Utilizatorul rămâne obligat să achite toate ratele aferente perioadei de angajament selectate inițial. Încetarea prematură a colaborării la inițiativa Utilizatorului sau din cauza neplății ratelor atrage automat pierderea statutului de membru activ. Accesul în Comunitatea de WhatsApp este un beneficiu oferit strict clienților activi sau celor care finalizează integral perioada de angajament asumată contractutal. Ca atare, în momentul întreruperii programului (indiferent de motiv), Utilizatorul va fi eliminat din comunitate, accesul la resursele acesteia fiind revocat definitiv.

6.3. Este responsabilitatea utilizatorului să verifice data scadențelor și a reînnoirii afișate în aplicație.

6.4. Politica de suspendare temporară (Pauză): În cadrul pachetelor de mentorat cu angajament pe termen lung, Utilizatorul are dreptul la o singură perioadă de pauză de maximum 7 sau 14 zile pe întreaga durată a programului (pentru motive medicale, concedii etc.), cu obligația de a anunța Operatorul cu minimum 48 de ore înainte.

Foarte important: Solicitarea unei pauze din partea Utilizatorului decalează exclusiv perioada de livrare a serviciilor (accesul în aplicație), însă NU suspendă și NU amână scadența ratelor de plată, care vor fi debitate exact la datele stabilite inițial în scadențar. Orice alte solicitări de prelungire nejustificate vor fi respinse.

Art. 7. PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFIDENȚIALITATEA ȘI UTILIZAREA CONȚINUTULUI

7.1. Toate materialele disponibile pe Fitnest.ro (texte, imagini, logo-uri, planuri de nutriție, antrenamente) sunt protejate de drepturi de autor și sunt proprietatea exclusivă a BOGDAN FITNEST SRL.

7.2. Conținutul livrat prin platforma Fitnest este destinat exclusiv utilizării personale. Este strict interzisă reproducerea, redistribuirea, copierea sau comercializarea acestuia, sub orice formă.

7.3. Capturile de ecran (screenshots/screen recording) realizate în cadrul aplicației Fitnest sunt strict interzise. Distribuirea planurilor și a informațiilor obținute prin abonament fără acordul expres al operatorului reprezintă o încălcare gravă a legislației privind proprietatea intelectuală.

7.4. Încălcarea acestor termeni atrage suspendarea imediată a contului utilizatorului, fără drept de rambursare, și, după caz, inițierea de acțiuni legale (civile sau penale) pentru recuperarea prejudiciilor.

7.5. Conduită și respect: Utilizatorul se obligă să mențină un ton respectuos, civilizat și un comportament de bun-simț în toate interacțiunile directe cu Operatorul (pe Telegram/WhatsApp, aplicație, email) și cu ceilalți membri ai Comunității Fitnest. Sunt strict interzise manifestările de agresivitate verbală, hărțuirea, utilizarea unui limbaj vulgar, defăimarea serviciilor sau comportamentul toxic care perturbă dinamica grupului de suport. Încălcarea acestei clauze atrage eliminarea imediată a Utilizatorului din Comunitate și suspendarea serviciilor, fără drept de rambursare a sumelor achitate.

7.6. Regimul fotografiilor de monitorizare (Check-in): Toate fotografiile de progres transmise de Utilizator în cadrul aplicației sau pe WhatsApp au un caracter strict confidențial și sunt utilizate exclusiv de către Operator pentru evaluarea evoluției fizice.

Operatorul se obligă să NU publice, distribuie sau utilizeze aceste fotografii în scopuri de marketing (transformări de tip „Înainte și După” pe social media sau site) fără acordul scris, explicit și prealabil al Utilizatorului. Utilizatorul își păstrează dreptul deplin de a refuza publicarea acestora, fără ca acest refuz să afecteze calitatea serviciilor primite.

Art. 8. RĂSPUNDERE ȘI LIMITĂRI

8.1. Operatorul platformei nu își asumă răspunderea pentru erori tehnice sau alte deficiențe ce pot apărea în utilizarea site-ului sau a aplicației din cauze externe.

8.2. Utilizatorul este integral responsabil pentru modul în care utilizează produsele achiziționate, inclusiv pentru adaptarea antrenamentelor sau a planurilor la propria stare de sănătate.

8.3. Adaptarea pentru afecțiuni metabolice și hormonale: Programele Fitnest pot fi personalizate și adaptate inclusiv pentru persoane care se confruntă cu afecțiuni metabolice sau hormonale (cum ar fi, dar fără a se limita la: rezistență la insulină, prediabet/diabet, sindromul ovarelor polichistice - SOPC, hipotiroidism sau alte dezechilibre).

Cu toate acestea, Utilizatorul înțelege și acceptă că, din cauza specificului acestor afecțiuni, ritmul de progres și rezultatele nu pot fi standardizate, garantate matematic sau estimate ca fiind rapide. Răspunsul organismului depinde direct de profilul hormonal individual, de respectarea riguroasă a planului și de managementul medical al afecțiunii.

De asemenea, ghidarea nutrițională și de stil de viață oferită de Fitnest are rol de suport și NU înlocuiește sub nicio formă tratamentul, recomandările sau monitorizarea medicală prescrisă de medicii specialiști (endocrinolog, diabetolog etc.).

8.4. Statutul profesional al consultantului și limitele de competență: Operatorul/Mentorul din cadrul platformei Fitnest deține calificarea oficială de Tehnician Nutriționist (și instructor de fitness / personal trainer, după caz). Acesta NU deține calitatea de medic (endocrinolog, diabetolog, medic nutriționist etc.) și NU este dietetician autorizat/acreditat în sensul legislației clinice.

Prin urmare, recomandările, materialele educaționale, ghidurile și planurile alimentare furnizate prin intermediul platformei nu reprezintă și nu înlocuiesc: un diagnostic medical, o dietă terapeutică (medicală), un tratament clinic sau o rețetă medicală.

Serviciile oferite sunt exclusiv de natură educațională, de îndrumare în stil de viață, wellness și optimizare nutrițională/fizică. Utilizatorul are obligația și responsabilitatea ca, în paralel cu programele Fitnest, să urmeze indicațiile și controalele periodice ale medicilor săi specialiști.

Art. 9. CONFIDENȚIALITATEA DATELOR

9.1. Datele personale colectate prin intermediul Fitnest.ro sunt protejate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR).

9.2. Aceste date sunt utilizate exclusiv pentru procesarea comenzilor, facturare, suport clienți și îmbunătățirea serviciilor noastre.

Art. 10. LITIGII

10.1. Orice conflict apărut între utilizator și operatorul platformei va fi soluționat cu prioritate pe cale amiabilă. În cazul în care acest lucru nu este posibil, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente din municipiul Cluj-Napoca.

Art. 11. MODIFICAREA TERMENILOR ȘI CONDIȚIILOR

11.1. Operatorul platformei își rezervă dreptul de a modifica acest document fără notificare prealabilă a fiecărui utilizator în parte. Orice schimbare va fi publicată pe site și va intra în vigoare la data publicării.

Art. 12. DISPOZIȚII FINALE

12.1. Prin bifarea căsuței "Am citit și sunt de acord cu Termenii și Condițiile" și prin plasarea unei comenzi pe site-ul Fitnest.ro, confirmați că ați înțeles și v-ați asumat în totalitate obligațiile prevăzute în acest document.

© Toate Drepturile Rezervate @FITNEST™ | Termeni și condiții - Politica de confidențialitate